Obiectivul principal al cabinetelor de avocatura este prestarea de servicii profesionale calificate incluzand consultanta juridica, asistarea si reprezentare in fata instantelor de judecata cu responsabilitate si promptitudine, respectandu-se cu strictete angajamentele luate si confidentialitatea informatiilor clientilor.

Partenerii nostri sunt specializati in urmatoarele domenii:  drept civil, comercial, penal, dreptul muncii si securitatii sociale, familiei si protectiei copilului, drept administrativ, fiscal, vamal etc.

Avocat drept administrativ

Dreptul administrativ reglementează relațiile sociale ce apar în activitatea administrației de stat sau în legătură cu aceasta, adică relațiile între organele administrative și între acestea și alte organe de stat, cele dintre administrație și cetățeni, relațiile de natură conflictuală dintre autoritățile publice sau persoanele juridice de drept privat care exercită atribuții de putere publică, asimilate autorităților publice, pe de o parte, și cei vătămați în dreptul lor prin acte administrative ale acestor autorități, pe de altă parte. Partenerii nostri sunt specializati in a va reprezenta cauzele atat in prima instanta cat si in apel sau recurs.

Cabinet  Avocat  Alina Badea & Cosmin Dan Badea

Cabinet Avocat Alina Badea & Cosmin Dan Badea

Categorie: Avocat drept administrativ

Locatie: Giurgiu (Bolintin-Vale)

Cabinet Avocat Alina Badea & Cosmin Dan Badea oferă clienţilor persoane fizice şi juridice  o varietate de servicii legale cu preponderenţă în dreptul afacerilor. Cabinetul s-a rem. Detalii
Avocat Irina Maria Moldovan - Piatra Neamt

Avocat Irina Maria Moldovan - Piatra Neamt

Categorie: Avocat drept administrativ

Locatie: Neamt (Piatra Neamt)

IRINA MARIA MOLDOVAN, membra a Baroului Neamt si avocat senior in cadrul Casei de avocatura “ Moldovan – Lacraru – Manole “, si-a inceput activitatea profesionala in Piatra Nea. Detalii
Cabinet de Avocat Craiova

Cabinet de Avocat Craiova

Categorie: Avocat drept administrativ

Locatie: Dolj (Craiova)

Avocatul DESPA IONELA GLADIOLA este membru al Baroului Dolj incepand cu data de 01.11.1996 175 / 14.11.1996 (numarul deciziei de intrare in barou), exercitandu-si activitatea in calitate de avocat def. Detalii
Cabinet avocat Gorea Greta Liana - Bistrita

Cabinet avocat Gorea Greta Liana - Bistrita

Categorie: Avocat drept administrativ

Locatie: Bistrita-Nasaud (Bistrita)

Avocatul GOREA GRETA - LIANA are sediul in Bistrita, str. Izvorului, nr.11 si este membru al Baroului Bistriţa-Năsăud incepand cu data de 01.10.1997, exercitandu-si activitatea in calitate de avoca. Detalii
CABINET INDIVIDUAL AVOCAT ELENA MANCAS

CABINET INDIVIDUAL AVOCAT ELENA MANCAS

Categorie: Avocat drept administrativ

Locatie: Alba (Alba Iulia)

AVOCAT ELENA MANCAŞ, membru al Baroului Alba începând cu data de 16.08. 2001, Dreptul, fenomenele juridice pot fi studiate în ansamblu în evoluţia lor istorică, pe ramuri. Detalii
Cabinet de Avocatura Silviu Serban

Cabinet de Avocatura Silviu Serban

Categorie: Avocat drept administrativ

Locatie: Bucuresti (Bucuresti Sector 4)

Cabinetul de avocatura Silviu Serban ofera asistenta, consultanta si reprezentare in fata instantelor judecatoresti la cel mai inalt nivel de profesionalism, atat pentru persoanele fizice, cat si pent. Detalii
Cabinet individual Avocatura si Mediere Croitoru Andreea

Cabinet individual Avocatura si Mediere Croitoru Andreea

Categorie: Avocat drept administrativ

Locatie: Galati (Galati)

CABINET INDIVIDUAL AVOCATURA SI MEDIERE Croitoru Andreea are o  experienţă acumulată în anii de practică a avocaturii la cel mai înalt nivel de profesionalism si ofera servicii de. Detalii
Cabinet de Avocat Achim Anca - Ioana

Cabinet de Avocat Achim Anca - Ioana

Categorie: Avocat drept administrativ

Locatie: Timis (Timisoara)

Cabinet Avocat Achim Anca - Ioana are, din punct de vedere juridic, dreptul de a asista pe parcursul procesului, precum si dreptul de a reprezenta interesele si  de a se prezenta in numele client. Detalii

© 2015 Copyright by avocati-romania.com